Care sunt componentele placii de baza?

Setul de cipuri ( Chipset-ul) – Este subcomponenta de control si comanda a placii de
baza, fiind în general format din câteva cipuri principale, uşor de identificat, fiind cele mai
mari cipuri de pe placa de bază cu excepţia procesorului. Chipset-urile sunt integrate,
însemnând ca sunt lipite, pe placa de bază si nu sunt upgradabile fără a schimba întreaga
placă.
Aceste circuite logice controlează transferul de date dintre procesor, cache, magistrale
sistem, periferice etc, aproape tot ce exista în interiorul calculatorului.

Toate chipset-urile au 3 caracteristici comune:

System controller

Peripheral controller

Memory controller

System controller – tipul de răspuns al sistemului este critic pentru calculatoarele din ziua
de astăzi, deoarece toate componentele trebuie să se sincronizeze perfect. Un semnal este
înmulţit sau împărţit pentru a determina frecvenţa componentei cu care comunică. Pulsul
sistemului este ţinut de catre system clock. Un oscilator produce un semnal cu care
componentele de pe placa de bază se vor sincroniza Majoritatea chipset-urilor actuale au

Magistrala de date (bus) – este canalul de date prin care componentele din interiorul
calculatorului comunică intre ele.
Cu cât se pot trimite simultan mai multe semnale cu atât mai multe date se pot transfera şi deci
magistrala este mai rapidă;
Într-un calculator informaţia este memorată sub formă numerică, sub formă de înşiruiri de cifre
binare. Transferul pe liniile de comunicaţie se face astfel: valoarea pentru 1 bit este dată de
existenţa unei tensiuni, un interval de timp (un tact de ceas ), pe un singur traseu al
magistralei ( o conexiune similară unui fir ). Cel mai des se foloseşte tensiunea de 5V
rezultând 1= 1 dacă această tensiune există, sau valoarea pentru 1 bit = 0 dacă tensiunea
este egala cu 0V (lipseşte). Cu cât exista mai multe linii, cu atât se pot transfera mai multi
biţi distincţi în acelaşi timp.

Magistrala de adrese – este grupul de linii care transportă informaţia de adresă necesară
pentru precizarea locaţiei de memorie către care este transmisă informaţia sau din care
trebuie citită informaţia.
Fiecare linie dintr-o magistrală de adresă transportă un singur bit de informaţie, deci un singur
bit de adresă. Cu cât există mai multe linii pentru specificarea adresei cu atât se vor putea
adresa mai multe locaţii din memorie.
Mărimea unei magistrale de adrese limitează dimensiunea maximă de memorie internă

adresabilă direct pe care un procesor o poate accesa.